După cum te-am obișnuit în fiecare lună, venim cu un webinar proaspăt și fain, cu și despre teme din testare. De data aceasta am avut o sesiune colaborativă despre testarea REST APIs cu Alex Mocioi, developer și Andrei Conțan, tester și cofondator TestingScool.
A fost o sesiune interactivă, prietenoasă și pe înțelesul tuturor. Dacă nu ai apucat să ni te alături, avem mai jos înregistrarea webinarului și câteva idei pe care le-am extras ca să înțelegi contextul mai bine.
Testarea REST API are rolul de a verifica dacă funcționalitatea aplicației respectă standardele și cerințele de consistență, performanță și securitate, în spatele interfeței grafice.
Cum începem Testarea REST APIs?
“Cu definiția, mai exact, punctul de start este cu o mini echipă – cu developerul, testerul, business analyst-ul sau product owner-ul – împreună punem pe foaie designul API-ului în funcție de modelul mental și înțelegerea fiecăruia. PO-ul vine cu elemente funcționale, testerul cu elemente de calitate, developerul cu elementele de arhitectură, scalabilitate și performanța. Rezultatul alinierii este un fișier standardizat, OpenAPI, și va deveni contractul de funcționare a aplicației.
De ce asta? Pentru că dacă am o echipă în care cineva dezvoltă partea de front end și cineva partea de server, având contractul la mijloc, cei doi pot să lucreze în paralel”, spune Alex Mocioi.
El ne prezintă concret modelul de care se folosește în proiectele pe care le derulează.
În continuare, pe parcursul webinarului pe care te îndemnăm să-l urmărești, Alex și Andrei încep prin a genera un API cu ajutorul lui ChatGPT. La prima vedere, ChatGPT pare să-și fi făcut bine treaba, dar urmează să fie verificat (cu suspiciune) de Andrei și Alex, care se folosesc de diverse tool-uri. Ei adaugă API-ul creat în SwaggerHub (o platformă de proiectare și gestionare a API-urilor).
Pentru că este nevoie de mai multe validări pentru a verifica rezultatul lui ChatGPT, Andrei se folosește și de Schematesis, care are un set de reguli pe care le aplică peste API și indică lucrurile care i-au scăpat în baza unor standarde.
“Un tool necesită gândirea mea, experiența mea”
“Știind că input-urile evidente sau testele de bază le pot delega unui tool și mă asigur că sunt introduse în echipă și în proces, și sunt executate de fiecare dată, pot deja să mă eliberez mental și să mă gândesc să lucrez cu scenarii mai complexe, să mă joc cu partea de load, de performanță, de lucruri care ar impacta la fel de mult, dar practic nu-i doar un pas, nu-i doar o validare banală. Un tool necesită gândirea mea, experiența mea. Aici văd valoarea a tot ce înseamnă ChatGPT, Codey”, afirmă Andrei.
Partea umană îmbinată cu rapiditatea tool-urilor ca ChatGPT pot fi o rețetă de succes, dar doar dacă știi ce să ceri, cunoști conceptele, știi care este obiectivul și direcția spre care te îndrepți. Tool-urile sunt ideale ca să ajungi mai repede la obiectivul tău, dar nu trebuie să uităm că ele nu pot înlocui complet aportul uman în procesul de testare și dezvoltare software.
Nu trebuie să pierzi acest webinar practic și interactiv! Îl găsești și pe youtube, pe canalul Romanian Testing Community.