TestingScool

Cine suntem?

Suntem o echipă de specialiști IT cu experiență în testing și domenii complementare.

Facem cu toții parte din comunitatea Romanian Testing Conference (RTC) și avem în total 90 de ani de experiență în IT la nivel internațional.

Credem că un om care performează în IT ar trebui să fie în primul rând AUTENTIC.

Iată de ce ajutăm fiecare cursant să-și modeleze propria personalitate ca să devină un tester de succes.

Așa s-a născut ideea de TestingScool:

Am creat un mix între Testing și Cool pentru că noi promitem, pe lângă REZULTATE bune, și un PROCES de învățare foarte fain

Trainerii noștri

Suntem tineri, dar avem experiență.

Știm bine teoria, dar practica ne place mai mult.

Luăm lucrurile în serios atunci când lucrăm, dar suntem de gașcă. 🙂

Îți prezentăm mai jos echipa de traineri de la TestingScool.

Sanda Pop

Test Engineer

Sanda este test engineer cu peste 12 ani de experiență în domeniul tehnic.
A absolvit Universitatea Tehnică de la Cluj, licență și master și are, printre altele, expertiză în Linux, Agile Methodologies și Scrum.

Din 2014 face parte din echipa de organizare a Romanian Testing Conference și este un membru apreciat al comunității RTC.

Rachel Constantinescu

Module Lead QA Engineer

Rachel este Senior Quality Assurance Engineer și lucrează în industria de software încă din 2007.

Este expertă în testing și test automation, iar din 2021 este module lead la compania 3 Pillar Global.

Ioana-Elena Bãlan

Quality Assurance Engineer

Ioana este un model de interdisciplinaritate. A terminat psihologia, a lucrat ca PR la o florărie importantă din Cluj, iar astăzi este în domeniul IT pe poziția de Quality Assurance Engineer la compania Amplicare.

Alexandru Brad

Test Lead

Alex îmbină prezentarea, comunicarea și show-ul cu experiența și priceperea în domeniul tehnic.

Lucrează în domeniul tehinc din 2010, interval în care a ocupat poziții de QA tester, engineer și manager în mai multe companii internaționale.
În paralel a dezvoltat o carieră radio ca DJ și prezentator.

Andrei Conțan

Co-founder RTC

Andrei este unul dintre fondatorii Romanian Testing Conference și a proiectului Humans in Learning.

Este software tester la bază, însă competențele lui depășesc mult domeniul tehnic. Este manager, team leader și un expert care a reușit să creeze programe internaționale cu echipe de culturi diferite.
Preocuparea lui este să creeze oportunități de învățare în comunitatea pe care a creat-o.

Andrei Spatariu

Software Tester

Andrei este din 2012 software tester la Parlamentul European.
A absolvit Relații Internaționale la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, iar apoi s-a specializat în automation testing.

A lucrat ca software tester în trei companii internaționale și are o experiență dovedită de manager. În 2007 a fost managerul unui important restaurant și a coordonat o echipă de 60 de oameni.
Andrei coordonează, comunică, stabilește relații internațională și cunoaște bine domeniul tehnic.

Andrei Martinescu

Automation Tester

Automation Tester din 2021 și lucrează în domeniul tehnic din 2006.

A început ca desktop publisher la o firmă de print, a continnuat ca technical support, iar apoi a devenit test automation și QA engineer.
A absolvit la Cluj Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației și este unul dintre trainerii TestingScool.

Fondatorii TestingScool

Doi Andrei și-un Mihai.

Ei sunt cei 3 oameni din spatele proiectului TestingScool

Andrei Conțan, Andrei Ghinescu și Mihai Oprean sunt cei care:

Hai să-i cunoști

Andrei Conțan

Co-founder RTC, Sr Test Engineer

Pe Andrei îl vei găsi și în lista de traineri TestingScool pentru că e implicat în formare.

Este software tester la bază, manager, team leader și un expert care a reușit să creeze programe internaționale cu echipe de culturi diferite.
Se numără printre fondatorii Romaniain Testing Conference, iar misiunea lui e să creeze comunități și oportunități de învățare în domeniul tehnic.

Andrei Ghinescu

co-founder RTC, Head of Digital Workplace, Network & Communications

Se află în Elveția din 2013 unde a lucrat în ultimii aproape 10 ani ca senior consultant, manager, head of customer operations.

Astăzi este Head of Digital Workplace, Network & Communications, Data Center &Hosting la compania Atos din Zurich.
Are în total o experiență de peste 18 ani în domeniul tehnic.

Mihai Oprean

The Man in Charge

Îi spunem The Man in Charge pentru că el are în coordonare partea operațională a TestingScool.

Are 12 ani de experiență în evenimente mari din industrii diferite.

Mihai mai este, de asemenea, voiceover, MC și producător audio.