
Punem la bătaie două locuri cu bursă pentru cursul Explorator din cadrul TestingScool! 🙂
Mai exact, oferim două locuri GRATUITE, la cursurile ONLINE, pentru persoanele care lucrează în afara domeniului IT și vor să se reprofileze ca testeri.
Dacă te tentează să concurezi și tu pentru o bursă la noi, iată principalele condiții pe care ar fi bine să le îndeplinești:
- nu lucrezi în domeniul IT și nu ai experiență în domeniu, dar te pasionează tehnica;
- ai calculator, laptop sau tabletă și conexiune la internet ca să poți face teme și urma module;
- știi engleză la nivel mediu ca să poți urmări cursuri predate în engleză; 🙂
- ai cunoștințe basic de operare PC;
- vrei să devii tester și ai un reason why puternic ca să începi o carieră în domeniu;
- venitul tău lunar nu depășește 3.000 lei.
Dacă bifezi punctele de mai sus, completează formularul de înscriere pe care l-am creat special pentru toți cei care vor să obțină unul dintre cele două locuri cu burse.
În formular te vom ruga să răspunzi la toate întrebările, dar cea mai importantă, cea care va face departajarea este:
De ce vrei să obții un loc cu bursă la TestingScool?
Concret, spune-ne de ce vrei să participi la cursurile noastre și să urmezi o carieră în IT.
Noi vom selecta cele mai convingătoare două răspunsuri și te vom suna la numărul pe care îl vei completa în formular.
Nu se pune răspunsul „mi-au zis părinții că aici se câștigă bine și e de viitor.” 🙂
Ajută-ne să cunoaștem în profunzime ce te motivează să începi o carieră în testing, care e situația ta actuală și e posibil ca noi să te susținem cu un loc gratuit.
De ce două locuri cu bursă la Testing Scool?
Când am inițiat TestingScool, ne-am dorit să le oferim celorlalți ce avem noi mai bun:
- cunoștințe;
- informații;
- conexiuni;
- oportunități.
Suntem însă conștienți că unii candidați excelenți pentru cursurile pe care le organizăm nu vor reuși să-și achite contravaloarea cursului, din motive plauzibile.
Dacă locul lor chiar este la TestingScool, atunci am găsit o soluție să-i susținem.
Așadar, dacă te încadrezi în portretul pe care l-ai citit mai sus, dă un click pe link-ul de mai jos și completează formularul până în 30 martie la ora 23:00.
Te vom suna dacă ești selectat sau îți vom trimite un e-mail dacă nu ești printre cei aleși.